Călin Nicola – Bucium, n. 1967

… deocamdată suntem o generație care ținem foarte mult la mediul nostru.

Cornel Napău – primarul comunei Bucium,  n. 1967

Suntem mândri de locul în care trăim și de natura din jurul nostru, pentru că aici natura a fost generoasă cu noi. Avem stâncile Detunata care sunt unice în România, iar în Europa mai sunt doar câteva. Ne mândrim cu omenia din noi, cu ospitalitatea.

Costel Bembea, Lupulești, n. 1971

Asta e o pirită cubică care chiar e specifică pentru zona Buciumului, foarte rar în țară să se găsească o cristalizare așa perfectă, cubică și cu anumite striații pe ele. Are o reputație bună. Astea sunt de la vechii mineri. Sunt cam pe cale de dispariție.

Florin Miclea – Izbita, n. 1975

Hai numa’ s-asculți… numa’ bagă capul sa vezi răcoarea cum vine de acolo.

Alexandru Colda (Baciu Colda) – Bucium Poieni (acum Poieni), n. 1949

Minele sunt închise, abandonate, la gurile galeriilor s-a pus exploziv și s-au închis. Pare că n-au fost mine aici niciodată, martoră e doar halda de steril din care au scos minereul. Dar așa la suprafață a lucrat și timpul ăsta, s-a așezat, așa… Ai impresia că nu sunt, deși calci pe guri de galerie și pe minereu… aici calci pe aur.

Olimpia Floca – Izbicioara, n. 1939

Tata a fost un miner foarte harnic, a fost premiat cu stahanoviștii, cum erau pe-atunci, cel mai bun miner. În cele mai periculoase locuri a lucrat tata. Îl băga într-un puț, legat în funii la câțiva zeci de metri și nu avea scară, nu avea nimic, numai în pereți se rezema cu picioarele și acolo perfora și scotea material de acolo.

Nicola Zorița – Bucium Șasa (acum Valea Șesii), n. 1938 

Aici am crescut, aici am lucrat cu animale, ne-am făcut casa, mai bine ca aici n-am văzut. 

Ne scăldam pe vremea când eram copilă, mai mulți copii ne adunam și ne scăldam vara când era cald, bine, mai scăpam de la vaci. N-aveam alte jocuri. În loc de fotbal era lopta, cu o minge făcută din păr de vacă.

Am cărat cu calul piatra de la baie. Aveam 8-9 ani, frații mai mari ca mine lucrau cu tata la baie aici, pe dealul ăsta, la baia Țârău, la Răcăi, la Măru Roșu. Stăteam la șteampuri și aduceam cu calul piatra, mama stătea și băga pe șteampuri. Când ploua, zi și noapte mergeau șteampurile, pe valea asta cred ca au fost 10 șteampuri.

Terezia Saveta Mârza (Veturia) – Bucium Șasa (acum Valea Șesii), n. 1934

Soțul meu a fost maistru miner. Pe toată valea asta tot cu mineritul erau. Lucrau la Bucium Izbita în mină, îi zicea Ana și mai sus de aia cum mergi către Vâlcoi, mai era una, Napoleon, mina de prospecțiuni.

Moise Armeana – Bucium Șasa (acum Bucium), n. 1943

Îi frumos la noi, dar uite că dacă tineretul a plecat, bătrânii mor, se împădurește, nu mai cosesc oamenii, nu mai țin vite și uite că se împădurește, că peste câțiva ani nu se mai vede câmpul, e numai pădure.

Viorica David  – Ferești, Bucium Cerbu (acum Cerbu), n. 1943

Mergeam la moară, aveam moara pe apă, nu la curent. Venea apa și se învârtea roata și se măcina. Mai de mult nu se găsea pită, puneam grâu noi aici pe deal și mâncam pâine de la noi.

Liliana Gabriela Duna – Expoziția Etnografică Bucium, n. 1970

Numele Bucium vine de la cioatele de copaci rămase după despăduriri.

Oamenii erau foarte aproape de natură, erau una cu pământul, cu atmosfera, urmăreau și se puteau ghida după toate semnele pe care ei le vedeau în natură, știau când vin ploile, știau când se schimbau anotimpurile.

Alexandru Colda (Baciu Colda) – Bucium Poieni (acum Poieni), n. 1949

Buciumanii sunt oameni făloși, sunt oameni măreți, oameni deosebiți, prin felul de a fi a lor, prin felul de a se îmbracă, de a petrece. Pentru că știau unde merg și ce pățesc în mină, oamenii erau hotărâți să-și trăiască viața.

Mihaela Botar – Bucium Poieni (acum Poieni), n. 1996

Minereul bogat în aur era băgat la mojer și râșnite și minereul mai sărac era băgat la șteampuri. Săgețile șteampului sfărâmau piatra și nisipul aurifer trecea prin site în melegar. La șteampuri de obicei lucrau femeile și copiii pentru că bărbații erau pe mină. Din melegar îl luau cu lopata și îl puneau pe hurcă. Hurca era acoperită cu o țesătură de lână și cu trocul trăgea peste aceasta nisipul care conținea firicele de aur și aurul fiind mai greu se prindea în lână. Lâna o luau și o spălau în șaitroc să aleagă aurul, apoi îl luau și îl puneau într-un fel de tigaie și peste puneau mercur. Mercurul făcea ca aurul sa se adune și apoi îl ardeau din nou în foc și se forma o biluță de aur și pe asta o duceau la oraș și o schimbau în bani.