Din punct de vedere științific, metanul este detectabil datorită comportamentului său în spectrul infraroșu. Acesta absoarbe selectiv radiația solară reflectată în jurul lungimilor de undă de 1,65–2,3 micrometri, lăsând o „amprentă spectrală” specifică în imagini captate de sateliți sau camere cu senzori specializați. Pe aceste imagini, norii de metan apar ca pete sau deformări vizuale, urme ale unui gaz care scapă simțurilor noastre.

Asemenea metodelor folosite în observațiile satelitare, unde o pată 2D se transformă într-un model 3D al norului de gaz, am explorat această conversie și în sens artistic. În loc să reduc tridimensionalul la 2D, cum se întâmplă în fotografie sau video, am procedat invers: am transformat un timeline de imagini termice ale unui nor de metan într-un obiect tridimensional. Astfel, timpul a devenit volum. Fiecare strat al acestui obiect reprezintă o secvență temporală – o arhivă materială a unei prezențe invizibile.

Această lucrare este inspirată și de momentul revoluționar în care William Herschel a descoperit radiația infraroșie. Într-un experiment, Herschel a plasat un termometru dincolo de partea roșie a spectrului vizibil și a constatat că temperatura continua să crească. Așa a descoperit un tip de lumină invizibilă, pe care nu o putem vedea cu ochiul liber — infraroșul. Gestul său a demonstrat că ceea ce nu vedem poate exista și poate avea efecte.

Lucrarea mea transpune în obiect artistic o prezență invizibilă. În același mod în care sateliții geostaționari captează la fiecare 5–10 minute imagini ale metanului dispersat în atmosferă, obiectul meu artistic devine o sinteză a acestor observații, o sculptură de date, un artefact al unui proces invizibil dar activ. De altfel, fotografia, mediul care stă la baza documentării acestor emisii, este în sine o formă de sculptură în lumină. În cazul de față, lumina nu modelează doar o imagine, ci o întreagă formă tridimensională, derivată din acumularea și transpunerea în volum a informației vizuale.

Fascinația pentru necunoscut, pentru ceea ce nu putem vedea, dar ne afectează profund, este miezul acestei lucrări. Trăim într-un ecosistem interdependent, iar gesturile invizibile, microscopice sau atmosferice, au ecouri care ne modelează prezentul. În acest sens, lucrarea propusă este, pe lângă o reprezentare artistică, o formă de meditație vizuală asupra realităților ascunse, asupra limitelor percepției și a responsabilității comune.